Blond rose, o culoare care te scoate din anonimat

Blond rose, o culoare care te scoate din anonimat

Cele mai multe dintre reprezentantele sexului frumos care aleg să-ți vopsească părul vor să încerce, măcar o dată, cum le stă blonde.

Specialiștii în styling sunt de părere însă să ieși un pic din tiparele clasice și încearcă altceva: un blond cenușiu rose, o nuanță care te va scoate cu siguranță din anonimat.

Se potrivește oricui

Deși la început a fost privită cu reticență, în prezent această nuanță este una aflată în tendințe.

Este și simplu, deoarece este o culoare frumoasă, care oferă un look spectaculos, dar în același timp nu este deranjantă și extravagantă precum un verde viu, un albastru electric sau un roșu țipător. De aceea, se potrivește oricui, inclusiv persoanelor mai în vârstă, dar cu un spirit tânăr.

Decolorarea este obligatorie înainte

Specialiștii în domeniu sunt de părere că pentru a obține această culoare este nevoie de o bază foarte deschisă, un blond cât mai deschis. De aceea, decolorarea este obligatorie înainte.

Abia mai apoi se aplică vopseaua, care trebuie să fie una de bună calitate, care să nu agreseze și mai mult firul de păr traumatizat deja prin decolorare. O sugestie excelentă este și folosirea de vopsea Londa Professional 10/65, pentru o culoare perfectă și un blond cenușiu rose care nu va trece neobservat prin mulțime.

Alegerea culorii depinde și de nuanța tenului

Indiferent de modul în care alegi să îți aranjezi părul pe care l-ai colorat cu o vopsea pentru păr Londa în nuanța de blond rose, aceasta se va potrivi perfect.

Culoarea se potriveşte oricărui tip de coafură, de la foarte scurt, la un centimetru sau periuţă, până la părul lung şi wavy, beach waves, messy hair sau cocuri.

Dar știai că există mai multe nuanțe ale acestei culori, și cu care te poți ”juca”, în funcție de culoarea tenului. Chiar dacă de regulă nu este prea pretențioasă, și se potrivește la toate tipurile de ten, poți recurge la mici artificii stilistice.

Astfel, dacă ai tenul meridional sau puțin mai închis la culoare, un roz pal te va face să ieși mai ușor în evidență și va fi mai ușor de remarcat. În schimb, reprezentantele sexului frumos cu un ten foarte deschis, asemănător cu cel al nordicelor, pot opta pentru un roz puțin mai intens, care le va oferi un plus de strălucire.

Îngrijirea părului vopsit

Evident, și de această dată trebuie să ai mare grijă la modul în care ai grijă ca nuanța ta să se păstreze cât mai mult timp. Pentru a te spăla pe cap se recomandă folosirea unui șampon de bună calitate, pentru că în caz contrar nu faci decât să estompezi culoarea cu fiecare spălat pe cap.

Atunci când mergi la plajă, și intenționezi să intri și în piscină sau în apa mării, protejează-ți părul cu o cască. De asemenea, tot pe perioada verii, o pălărie chic îți menține firele de păr departe de razele soarelui care îl pot decolora.

O culoare pe termen lung se menține și cu ajutorul unui balsam special, sau a unei măști hidratante. Dacă vrei ceva mai mult de atât, măcar o dată la două săptămâni treci pe la salon și împrospătează culoarea cu ajutorul specialiștilor de aici.

Ce-i drept, este destul de dificil să menții o astfel de culoare, dar ce nu facem noi, femeile, pentru a arăta mereu bine?

Exit mobile version