E din nou acea perioadă a anului! Toată lumea se grăbește să își facă cumpărăturile de Crăciun. Există atât de mulți oameni pentru care trebuie să cumpăram cadouri că este greu să ne dăm seama de unde să începem, dar dacă ești ca mine de exemplu, începi cu ce este mai ușor – o nouă paletă de machiaj pentru sora mea, bilete de concert pentru cel mai bun prieten etc.
Dar ce zici de prietenii spirituali din viața ta? Cei care fac cu adevărat un efort să se dezvolte și să devină versiuni mai bune ale lor?
S-ar putea să nu fie interesați de ciorapii colorați sau de nu știu ce trend nou de căciuli cu fulare asortate și atunci stai și te întrebi ce este pe placul lor, ce le poți oferi cadou de sărbători, mai ales dacă nu ești prea mare cunoscător în materie de spiritualitate. Dacă simți că te-ai blocat și nu știi care ar fi acele cadouri perfecte de oferit prietenilor spirituali, ia în considerare câteva dintre aceste idei.
Experiente
Cum sa se descopere cel mai bine si cel mai usor altfel decat experimentand diverse activitati? Doar gustand cate putin din fiecare isi poate da seama ce ii place cu adevarat sa faca, in ce regaseste, ce il face sa se relaxeze sau sa traiasca cele mai intense sentimente. Deci o idee grozava ar fi sa ii oferi un cadou experienta!
Jurnal ghidat
Dacă le place să scrie, mergi pe această idee. Există tone de tipuri de jurnale ghidate pe care le puteți achiziționa, indiferent dacă sunt orientate în mod special spre spiritualitate sau la fel de bine poate fi un simplu jurnal în care ei să își treacă gândurile despre ziua ce a trecut. Sau poate fi chiar un jurnal de călătorie. Oricum ar fi, dacă este genul de om care iubește să scrie tot ce se întâmplă cu viața lui, toate trăirile, sentimentele, emoțiile etc., atunci ai dat lovitura.
Oamenii care doresc să se dezvolte și merg către partea spirituală a naturii noastre, au, de obicei, nevoie de un mic ghidaj în legătură cu sentimentele și gândurile lor pe parcursul întregului proces, iar un pic de ajutor suplimentar sub formă de citate motivaționale sau întrebări într-un jurnal le poate stimula creativitatea și conștientizarea de sine.
Gradina Zen
Cadoul perfect pentru acea persoană din viața ta care are cu adevărat nevoie de un pic de calm în rutina lor de zi cu zi. Eu personal ador grădinile Zen. Înmânează-mi acea greblă atunci când sunt stresată și, doar trăgând-o prin nisip, îmi va liniști instantaneu mintea.
Chiar am o prietenă care i-a cumpărat șefului ei, cadou de despărțire, o asemenea grădină, după ce a terminat stagiatura, acum câțiva ani, pentru că obișnuia să aibă ceva atacuri nervoase la muncă. Până în ziua de azi, îl ține pe birou și îi trimite prietenei mele fotografii din când în când.
Există fel și fel de modele diferite pe care le puteți cumpăra, iar unele dintre ele, chiar au mici figurine precum Buddha pe care le puteți pune în nisip pentru a vă pune mai mult în legătură cu intenția voastră.
Lampa de sare din Himalaya
Am primit un asemenea cadou înainte de a începe călătoria mea spirituală și acum, când știu mai multe despre ea, înseamnă mult mai mult. Nu numai că proiectează o lumină caldă de chihlimbar care face ca spațiul tau să strălucească și să se simtă ca acasă, dar, de asemenea, acționează ca purificatori de aer.
Sarea absoarbe apa și alte particule din aer și pe măsură ce se încălzește, cu cât o lăsați mai mult, ea eliberează vapori de apă curățați și ioni negativi, care pot fi buni pentru plămâni. Beneficiezi de sănătate și bonus, lumina pe care o emite îți face casa confortabilă și relaxantă. Deci constituie un cadou ideal.
Carte spirituală
Oricine este nou în această direcție spirituală, începe de obicei să cerceteze profesori sau lideri spirituali, deci ce modalitate mai bună de a-i ajuta să-și extindă cunoștințele și practicile decât cu o carte scrisă de persoana preferată?
Perle de meditație
Nu le-am folosit niciodată personal, dar am citit online recenziile despre ele. Sunt deosebit de utile pentru cineva care dorește să se concentreze complet pe mantra sau intenția pe care au ales să o mediteze. Acestea te ajută să urmărești de câte ori și de cât timp practici să te gândești să numeri în cap. Și mai bine, puteți obține mărgele de meditație din pietre vindecătoare pentru un beneficiu și mai mare pentru sesiunile de meditație.
Lumânări
Lumânările pot fi folosite într-o varietate de moduri: lumânări pentru relaxare, lumânări de rugăciune, sau pur și simplu pentru a adăuga un parfum frumos în casa cuiva. Alege o lumânare cu o culoare și parfum adecvate prietenului tău, pe baza a ceea ce au nevoie și cunoști că le place.
Uleiuri esențiale
Acestea pot fi, de asemenea, utilizate în mai multe scopuri: aromaterapie, practică yoga, masaje și multe altele. Fiecare ulei servește pentru un scop diferit, iar cea mai bună parte este că toate sunt naturale.